Zinaida Serebriakova

578208_3108663157278_1680575153_nZINAIDA SEREBRIAKOVA (1884-1967) a fost un important artist rus. Lucrările sale sunt pline de poezie, lumină, senzualitate şi bucurie. Este considerată ca fiind prima femeie-artist de origine rusă cunoscută pe plan mondial, care a adus o importantă contribuţie în arta rusă. Zinaida a fost pictor, grafician şi monumentalist. A lucrat portret, natură moartă, peisaj şi nud. Recunoaşterea sa a venit în 1910, cu ocazia unei mari expoziţii organzate de uniunea artistilor ruşi la Moscova, când a expus autoportetul său intitulat „În faţa oglinzii”. Lucrarea a fost imediat achizitionată de Galeria Tretiakov – fapt neobişnuit.
Zinaida provenea dintr-o familie de artişti: tatăl a fost un sculptor cunoscut – Evgueni Aleksandrovitch Lanceray, bunicul său – Nicholas Benois – a fost academician şi preşedinte al Asociaţiei Arhitecţilor din Sankt Petersburg, iar unchiul său Alexandre Nikolaïevitch Benois a fost un pictor ilustru, fondator al grupării Mir art Iskusstva. Mama sa, sora lui Alexandre Benois, avea, de asemenea, talent pentru desen. Unul dintre fraţii Zinaidei, Nikolay Yevgenyevich Lanceray a fost arhitect, iar celălalt frate, Yevgeny Yevgenyevich Lanceray a ocupat un loc important în arta rusă ca maestru de pictură monumentală şi artă grafică. Actorul englez Peter Ustinov este de asemenea înrudit cu Zinaida.
În anul 1900, după absolvirea gimnaziului pentru femei intră la şcoala de artă fondată de prinţesa M.K.Tenicheva, având ca profesor pe Repin în 1901 şi pe Osip Braz între 1903 şi 1905.
Între 1902-1903 îşi petrece timpul în Italia şi între 1905-1906 studiază la Academia Grande Chaumière din Paris.
În 1905, Zinaida Lanceray se căsătoreşte cu verişorul său primar, Boris Serebriakov, preluându-i numele.
Zinaida s-a alăturat grupării Mir în 1911, dar s-a diferenţiat de membrii acesteia prin preferinţa sa pentru temele populare, precum si prin armonia, plasticitatea şi natura generală a picturilor sale.
În perioada 1914-17 realizează o serie de lucrări având ca temă viaţa
581378_3108656557113_1893379708_n rurală rusească, munca ţăranilor şi peisajul rural, de care se simţea atât de ataşată.
Când, în 1916, Alexandre Benois a fost însărcinat cu decorarea gării Kazan din Moscova, acesta i-a invitat pe Yevgeny Lanceray, Boris Koustodiev, Mstislav Dobuzhinsky şi Zinaida Serebriakova să lucreze împreună cu el. Zinaida a ales tema Orientului: India, Japonia, Turcia şi Siam sunt reprezentate sub chipul unor frumoase femei. În acelasi timp a început să realizeze şi compoziţii cu subiecte mitologice, care au rămas neterminate.
În 1919, soţul său a murit de tifos, ea rămânând fără venit, responsabilă de cei 4 copii ai săi şi de mama sa, care era bolnavă. Domeniul familiei a fost incendiat, rămânând fără provizii şi suferind de foame. În acest context a trebuit să renunţe la pictura în ulei, în favoarea unor tehnici mai putin costisitoare: cărbune şi creion.
A refuzat să adopte stilul futurist popular în arta momentului şi să preia comenzi de portrete ale conducătorilor. În schimb a lucrat pentru muzeul arheologic Khakov, unde realiza desene ale exponatelor.
În 1924 Zinaida, a plecat la Paris şi a obţinut o comandă pentru un panou decorativ, lăsându-şi copiii şi mama la Sankt Petersburg. Deşi îşi dorea să se reîntoarcă în Rusia, acest lucru nu a fost posibil, reuşind, în schimb, să îşi aducă la Paris doar pe cei doi copii mai mici, pe ceilalti doi neputând să-i vadă timp de câţiva ani.
În 1928 şi 1930 a călătorit în Africa, realizând o serie de lucrări care reprezentau femei arabe şi africane în veşminte etnice. De asemnea, a realizat şi o serie dedicată pescarilor bretoni.
În 1947, Zinaida a căpătat cetăţenie franceză şi abia în anii `50-60 (Khrushchovskaya Ottepel) [destalinizarea, eliberarea prizonierilor politici sovietici din Gulag] i s-a permis să ia legătura cu familia rămasă în Uniunea Sovietică.
Lucrările sale au fost expuse în 1966 în Moscova, Leningrad şi Kiev, bucurându-se de un mare succes. Deşi a trimis aproximativ 200 de lucrări în Uniunea Sovietică, majoritatea lucrărilor sale se află încă în Franta.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s